Despre programul REMAT 2021


Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național susține reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. Administrația Fondului de Mediu oferă prin intermediul dealerului tău, Casa Auto, subvenții la achiziția mașinii prin Programul Rabla Clasic 2021 și Rabla Plus 2021. Ecotichetele se scad din prețul de comercializare cu TVA.

În ce constă Programul Rabla Clasic 2021?
La achiziția de vehicule cu motor pe combustie sau hibrid cu emisii de CO2 sub 140 g CO2/km, se acordă un singur tichet în valoare de 7500 lei pentru o mașină mai veche de 8 ani casată în scopul achiziționării unei mașini noi cu noxe reduse. Mașina eligibilă pentru casare în acest program trebuie să fie o mașină funcțională, mai veche de 8 ani. Casarea se poate face după înscrierea în program, doar în centrele specializate autorizate în scopul casării.

Pe lângă tichetul de casare, se acordă o serie de eco-bonusuri, specifice mașinii nou achiziționate, astfel:
• un eco-bonus de 1.500 lei dacă mașina nou achiziționată generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 105g CO2/km (NEDC);
• un eco-bonus de 1.500 lei pentru achiziția unei mașini cu sistem GPL/ ECO-G;
• un eco-bonus de 3.000 lei pentru achiziția unui autoturism hibrid.
În ce constă Programul Rabla Plus 2021
Programul este valabil doar pentru vehicule 100% electrice sau Plug-in hibrid și se poate accesa împreună cu Rabla Clasic (tichetul de 7500 lei), cu următoarele cuantum-uri:
 • eco-tichet de 20.000 lei pentru mașinile Plug-in hibrid cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50g/km (NEDC);
• eco-tichet de 45.000 lei dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare pentru achiziția unei mașini 100% electrice.

Persoanele fizice beneficiază de suport în showroom-urile Casa Auto pentru înscrierea în Program. Documentele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:
  • actul de identitate, original și copie, pentru beneficiar și proprietarul autovehiculului ce urmează să fie casat;
  • certificatul de înmatriculare al autovehiculului vechi, în copie legalizată;
  • cartea de identitate a autovehiculului vechi, în copie legalizată;
  • certificate de atestare fiscală pentru plata taxelor locale pentru beneficiarul primei și proprietarul autovehiculului vechi.

Procedura de înscriere în Program pentru persoane juridice
Persoanele juridice pot accesa subvențiile Rabla prin depunerea unei cereri de finanțare la Administrația Fondului de Mediu. Documentele necesare întocmirii dosarului de finanțare se găsesc pe site-ul www.afm.ro/. După validarea dosarului, clientul persoană juridică se va prezenta la dealerul auto validat, Casa Auto, pentru continuarea procesului de achiziție.

Program Showroom-uri Casa Auto
Luni - Vineri între orele 08:00 – 18:00;
Sâmbătă între orele 09:00-14.00.


Detalii suplimentare referitoare la Programul RABLA 2021 sunt disponibile în showroom-urile Casa Auto din Iași și la Numărul Unic de Contact: 0232 933
• Valea Lupului, nr. 10, DN 28 
• Șos. Păcurari, nr. 177 
• Calea Chișinăului, nr. 23